La Davos, în 22 ianuarie 2026, celebrul Yuval Noah Harari a zguduit audiența cu această observație: în timp ce pe de o parte se ridică ziduri contra migranților umani ca să nu ne ia joburile, pe de altă parte, sub presiunea curentelor de dereglementare, deschidem larg porțile migranților AI, care, spre deosebire de cei umani, este sigur că vor prelua mare parte din joburile pe care le facem deja acum. Întâmplător, a doua zi după discursul extraordinar al lui Harari, am avut ocazia să vorbesc la simpozionul internațional anual al Business Systems Laboratory, unde am putut să încep cu constatarea menționată.
O schimbare structurală
Ne place sau nu, AI-ul (și nu doar AI-ul, ci ceea ce eu numesc AI & co. (sau cadrul în care tehnologiile specifice digitalizării se reorganizează în jurul inteligenței artificiale) reprezintă Zeitgast-ul nostru, de la viața de zi cu zi (boxa inteligentă, ChatGPT, robotul smart de curățenie etc.), la procese, decizii automate și sisteme care funcționează fără să ne ceară permisiunea explicită. De aceea, cred că problema nu mai este dacă AI & co. vor conta, ci cum va conta și cine își asumă sensul transformării pe care o generează. Dincolo de hype, nu putem nega că de fapt trăim o schimbare structurală definită de AI & co.: suntem înconjurați tot mai mult de un cadru integrat în care inteligența artificială devine partener central de lucru, iar tehnologiile, procesele (și chiar responsabilitățile) sunt reorganizate în jurul ei. Iar acest cadru integrat pare atât de inevitabil, încât zici că este un gard care ne înconjoară în timp ce se extinde de unul singur: ne dă impresia unui spațiu tot mai larg, dar care de fapt ne constrânge și, prin expunere doar la aria (vastă, ce e drept) pe care o încadrează, ne modifică și pe noi.
AI-ul schimbă logica deciziilor, distribuția autorității și felul în care înțelegem munca. Multiple domenii devin aproape vide uman vorbind. De exemplu, în industrie, vedem apariția așa-numitelor dark factories, fabrici care funcționează aproape complet fără oameni, cu câștiguri de eficiență impresionante. În mod similar, în agricultură, fermele autonome, automatizate uneori în proporție de 80-85%, folosesc sisteme cibernetico-fizice pentru plantare, monitorizare și recoltare, cu intervenție umană minimă. Iar înlocuirea oamenilor de către AI pare a fi un marș inevitabil, accelerat tot de oameni. În 2025, de pildă, compania Mercor a folosit peste 30.000 de contractori pentru proiecte extrem de diverse: de la astronomi, psihologi și ingineri industriali, la cineaști și scriitori, experți și consultanți juridici, dermatologi implicați în dezvoltarea unor instrumente pentru sănătate și chiar poeți care au lucrat la nuanța literară a inteligenței artificiale – toți, traineri de fapt de AI.
Acolo unde oamenii rămân, cum am zice în limbaj corporate, in charge, precum în birouri, majoritatea lucrătorilor de tip knowledge work folosesc deja AI generativ, adesea pe cont propriu, sub presiunea volumului de muncă și a termenelor-limită.
Între promisiune și anxietate
AI-ul, atunci când nu înlocuiește joburile, duce la efecte foarte serioase asupra modului în care munca are loc în sine. Poate deveni o cușcă algoritmică, care restrânge autonomia și sensul muncii sau poate deveni un nou tip de coleg care extinde capacitățile umane (Bankins et al., 2024). Unde se întâmplă ramificarea cușcă vs. coleg?
Cred că e vorba de răscrucea generată de alegerile făcute de leadership sau, mai exact, de felul în care liderii decid (sau nu) să proiecteze colaborarea dintre om și AI.
AI-ul înlocuiește sau e folosit ca sperietoare mai mult sau mai puțin evident pentru a obține și mai multă eficiență? Se câștigă productivitate, dar apare și un sentiment difuz de pierdere, de demotivare, mai ales în rândul celor care simt că expertiza lor devine ușor substituibilă.
AI-ul e folosit drept complement al individului, în mod pozitiv, creând noi forme de creștere, de sustenabilitate, de posibil bine? Duce la entuziasm, la încredere, la antrenarea încrederii că se poate profita de o ocazie istorică.
De ce leadershipul contează mai mult ca oricând
În era AI &co., mai pregnant decât oricând pare a fi problema leadershipului ca sursă de sens și încredere. Niciodată în istorie nu am avut parte de asemenea viteză și amploare a schimbărilor cu impact la toate paliere societății și economiei (Ferry, 2025).
Date emergente pe care le-am colectat în ultimul an alături de colegi din universități din afara României sugerează, pe bază de experiment, că în cazul organizațiilor care mizează pe investiții în AI, acolo unde aceste investiții sunt percepute ca fiind cumva în detrimentul celor în oameni, cel mai probabil se vor obține rezultate mai slabe atât la nivelul stării psihologice a angajaților, cât și al performanței auto-raportate de către aceștia. Când AI-ul este perceput ca o amenințare, nu ca o extensie a capacităților umane, ne putem aștepta ca de fapt costurile să nu mai fie doar emoționale, ci și economice. Nu e de mirare, de vreme ce duce la sentimente confuze, cum mi-a mărturisit recent un respondent dintr-un studiu calitativ în care investigam consecințele utilizării AI în viața creatorilor seniori de conținut de brand: „faptul ca orice conținut poate fi generat de AI face ca supra-specializările să devină aproape inutile, lucru care mă demoralizează puțin”.
În ceea ce eu numesc era AI & co., leadershipul are o funcție esențială de sensemaking, de a da coerență acestei transformări și de a construi încredere într-un context dominat de incertitudine. Nu de încetinire a tehnologiei, ci de traducere a vitezei în sens pozitiv pentru angajați sau, în cazul leadershipului politic, pentru cetățeni. Divergența dintre eficiență și impact emoțional poate fi inevitabilă, dar lipsa de responsabilitate nu este – iar această responsabilitate aparține în primul rând liderilor. Cât sunt însă aceștia de conștienți de această responsabilitate, cât sunt de pregătiți și pe baza căror valori vor acționa în acest context reprezintă o discuție în sine.
În loc de încheiere
Ca și în alte postări de pe acest blog, la final, poate că sunt potrivite câteva întrebări care ar trebui să stea pe agenda oricărui lider astăzi:
- Unde anume adoptarea rapidă a AI-ului depășește capacitatea oamenilor de a înțelege ce se întâmplă?
- Cum pot fi dezvoltate competențe de leadership care să dea sens experienței generate / augmentate de evoluția indivizilor în noile sisteme complexe, nu doar să optimizeze indicatorii de rezultate?
- Ce trebuie măsurat, de fapt, atunci când se vorbește despre succesul adoptării AI: eficiența pe termen scurt sau /și capacitatea umană pe termen lung?
Ca în filmele și cărțile SF, e posibil ca de fapt adevărul din spatele sistemelor complexe să fie acesta: tehnologia schimbă lumea, dar leadershipul decide dacă o face locuibilă.
Sursa imaginilor din articol: prelucrare în Canva.
Despre autoare: Florina Pînzaru este profesor universitar, având experiență managerială în calitate de decan, după ce a lucrat în marketing de corporație. A livrat numeroase traininguri și proiecte de consultanță de management, marketing și definire și implementare de politici și strategie. Este cercetător pe teme de management strategic și creare de valoare în contextul dublei transformări a adoptării digitalizării și sustenabilității.