Mă numesc Florina Pînzaru și sunt profesor universitar de management, decan al Facultății de Management din SNSPA și consultant în management, marketing și transformare organizațională.

Scriu pe Managerial.ro despre felul în care se schimbă managementul într-o lume marcată de inteligență artificială, incertitudine geopolitică, presiune pentru sustenabilitate și transformări profunde ale muncii.

Mă interesează mai ales zona în care deciziile manageriale întâlnesc tehnologia: cum folosim AI fără a pierde discernământul uman, cum construim organizații responsabile, cum formăm lideri capabili să gândească strategic și cum dezvoltăm competențele necesare pentru viitor.

Experiența mea profesională combină trei perspective: cea academică, cea managerială și cea de practică aplicată. Predau management strategic, marketing și transformare digitală, coordonez proiecte educaționale și de cercetare, conduc din 2011 Facultatea de Management din SNSPA și am lucrat anterior în marketing de corporație. În această perioadă, am fost implicată în dezvoltarea de programe universitare, proiecte de cercetare, conferințe internaționale și inițiative dedicate legăturii dintre universitate, organizații și societate. Ca cercetător, sunt interesată de transformarea digitală, adoptarea strategică a inteligenței artificiale, sustenabilitate, leadership, guvernanță și creare de valoare. În ultimii ani, preocuparea mea centrală a devenit modul în care AI schimbă organizațiile: nu doar procesele, instrumentele sau productivitatea, ci și încrederea, responsabilitatea, competențele, cultura managerială și capacitatea liderilor de a lua decizii bune în sisteme complexe.

Domenii de interes

  • Guvernanță AI și leadership responsabil
  • Competențe pentru viitor și transformarea muncii
  • Management strategic în medii complexe
  • Încredere, creare de valoare și sustenabilitate

Am lansat acest blog din convingerea că avem nevoie de reflecții manageriale mai clare, mai bine documentate și mai conectate la realitatea organizațiilor. Textele de aici sunt opinii personale, dar pornesc din lecturi academice, experiență managerială, dialog cu studenți, doctoranzi, colegi, antreprenori și profesioniști din diverse domenii.

Managerial.ro este, pentru mine, un spațiu de analiză și conversație despre viitorul managementului, despre cum putem conduce mai responsabil, mai lucid și mai uman într-o lume accelerată de tehnologie.

Propria mea experiență se reflectă aici, alături de analizele realizate și concluziile la care am ajuns pe diverse subiecte discutând cu colegi, doctoranzi și studenți. Niciunul dintre punctele de vedere prezentate nu angajează în vreun fel pe niciuna dintre organizațiile cu care am colaborat sau colaborez.


Repere profesionale:

Management universitar și dezvoltare instituțională

  • Conduc, din septembrie 2011, Facultatea de Management din SNSPA, în calitate de decan. În această perioadă, facultatea a fost acreditată pentru programul de licență, a lansat, dezvoltat și acreditat patru masterate (dintre care două cu predare în limba engleză). Începând cu 2019, FM-SNSPA este motorul programelor doctorale de Management din cadrul Școlii Doctorale Multidisciplinare a SNSPA. În cadrul facultății sunt dezvoltate, de asemenea, trei centre de cercetare de impact și două reviste academice de calitate.

Experiență internațională de predare

Experiență în marketing și comunicare

Înainte de a mă concentra exclusiv asupra carierei academice și manageriale universitare, am coordonat comunicarea de marketing pentru Distrigaz Sud / GDF SUEZ Energy Romania / ENGIE Romania. Am gestionat strategii de comunicare adresate clienților rezidențiali și business, proiecte de branding și rebranding, campanii integrate și programe de comunicare informativă pe teme de energie. Am continuat colaborarea cu ENGIE România ca consultant pentru proiecte punctuale de comunicare comercială.

Conferințe și platforme academice

  • Am inițiat în 2013 conferința internațională Strategica și am condus până în 2021 organizarea acesteia. Începând cu 2022, am rămas Chair al conferinței. Conferința a devenit o platformă academică internațională de dialog despre strategie, economie, organizații, sustenabilitate și transformare, beneficiind de parteneriatul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative cu Banca Națională a României și de colaborarea cu Societatea Academică de Management din România SAMRO.
  • Am inițiat, de asemenea, SNSPA International Week, precum și platforme de conținut academic și de popularizare a cercetării, între care Academic Advance Research Hub și LevelUp, dedicate cercetătorilor, cadrelor didactice și doctoranzilor.

Cercetare: AI, sustenabilitate și transformare digitală 

  • Ca cercetător, m-am concentrat asupra transformării digitale, sustenabilității, managementului responsabil și modului în care tehnologia schimbă organizațiile. Am publicat studii privind nativii digitali la locul de muncă, relația dintre digitalizare și sustenabilitate în firme și transformările generate de tehnologie în management și marketing.
  • În zona sustenabilității și politicilor publice, am fost implicată în proiecte de cercetare pentru beneficiari precum Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Muncii și Egalității Sociale, lucrând pe teme precum energie, sărăcie, incluziune socială, egalitate de șanse și fundamentarea politicilor publice.
  • În perioada 2023-2025, am fost  cercetător în proiectul european Horizon Europe AdJust – Advancing The Understanding of Challenges, Policy Options and Measures to Achieve a Just Energy Transition, dedicat înțelegerii tranziției juste către neutralitate climatică.

 


CV-ul meu aici. Rezultatele cercetărilor în care am fost implicată: Google Academic.