La cel mai recent curs pe care l-am susținut doctoranzilor SNSPA, am discutat despre cum se modifică managementul strategic în era a ceea ce eu numesc AI&co., adică în epoca în care AI-ul devine motorul care leagă, prin hype sau chiar prin tehnologie, un sistem digital foarte complex, smart, interconectat și tot mai invaziv (uneori la modul agresiv, alteori insinuant, dar mereu tot mai prezent). Că aceste instrumente digitale schimbă mult operaționalul, nu mai este deloc ceva de analizat că ar putea fi, că depinde de factori diverși – este evident, indiferent de rapiditatea și de amploarea adopției. Dar cum anume AI modifică strategia, deci viziunea pe termen lung, privirea către orizont în timp ce se construiește viitorul cu fiecare pas al prezentului – aceasta este o altă întrebare. Avem tendința să considerăm că AI (și tot ce e digital) înseamnă doar o altă unealtă, iar noi, oamenii, nu vom face nimic altceva decât să schimbăm un instrument cu altul, în timp ce ne vom adapta la noua realitate. Și este firesc să gândim așa, dacă ne uităm la istorie. Și totuși…
Niște semnale din experiență
Ca mulți din lumea birourilor, și eu folosesc AI – variantele la îndemână, precum ChatGPT sau Claude, care îmi fac viața mai simplă când vreau să am o primă interpretare a rezultatelor analizelor medicale înainte de întâlnirea cu doctorul de familie ori când am de trimis emailuri care implică un grad ridicat de rafinare stilistică. De fiecare dată, eu sunt la comandă: dau indicații, iau ce îmi dă AI-ul, prelucrez, păstrez eventual ceva anume, apoi folosesc materialul cu noul meu input. Cum bine mi-a spus un coleg de curând, folosesc AI ca atunci când iau mașina pentru că nu am timp să merg pe jos. Știu că e mai sănătos să merg pe jos, dar nu am timp. Așa că, din pieton, devin utilizator de vehicul motorizat, metaforic vorbind. Însă întrebarea este, în această metaforă, sunt șofer sau sunt pasager? Zilele trecute am realizat ceva care m-a pus pe gânduri. Eu cunosc limba franceză la modul avansat (am luat premiul II la olimpiada națională de profil în clasa a XI-a, am studiat la Paris, merg destul de frecvent în Franța, citesc mult în franceză). Și totuși, m-am trezit că i-am dictat în română lui ChatGPT să scrie un email în franceză. Nimic, absolut nimic nu justifica situația: scriu ușor în franceză, îmi vin frazele natural, știu să folosesc tastatura franceză fără bătaie de cap. Și totuși. Interesant este că ChatGPT a reformulat textul într-un mod în care eu nu aș fi scris deloc, dar care mi-a plăcut și am avut tendința să îl preiau. M-am oprit în ultimul moment, mai mult din ego decât din nevoie: m-am simțit un adjuvant al AI-ului. Da, eu dădusem comanda, dar devenisem o anexă și am fost la un pas de a prelua ceva care nu era cu adevărat al meu, deși era totuși al meu. Din comoditate, din automatism, se poate trece destul de ușor de la autor, la adjuvant.
Omul vs. AI: rol de editor?
La discuția cu doctoranzii din cel mai recent curs, povestind despre cum se insinuează AI în strategie, ne-am pus și o problemă care cred că abia acum începe să devină vizibilă: o ipoteză lansată de una dintre doctorande, despre cum omul devine din autor, un editor. Adică omul are o idee, o dă AI-ului, AI-ul o lucrează, omul i-o tot corectează, apoi în final decide ce produs final se publică? Ca un editor? Și dacă acesta este mersul nou al lucrurilor, cum va evalua cu următoarele generații care par a avea un nivel al IQ-ului mai redus decât al generațiilor anterioare (Meyer, 2026), ceea ce ridică îngrijorări privind competențele lor? Ca editor, trebuie să știi multe lucruri, să poți face distincție între ceea ce e de păstrat și ceea ce nu este. Or, dacă nu le știi, cum poți dirija AI-ul și cum poți decide când ce îți dă AI-ul nu e de încredere? Nu de alta, dar AI-urile încă halucinează (deși mult mai puțin ca acum un an, cel puțin pentru noile modele) și, mai mult, par să manifeste variații de comportament care, din perspectiva utilizatorului, pot părea capricioase sau greu de anticipat (Soligo, 2026) și, atunci, devin cu atât mai puțin de încredere 100% și mereu.
Oportunități, nu doar riscuri
Revenind la strategie și management, este indubitabil că va urma o cursă a competitivității foarte serioasă, iar cine va ști să profite de AI, va fi cu mult înainte. La prima vedere, pare a fi cursa celor mari (țările mari, corporațiile), care au deja un avans enorm în această cursă (OECD, 2025) și care, cum le place să spună vloggerilor, trăiesc în viitor. Probabil că va fi o cursă benefică și pentru cei mici, dar agili și, foarte important, educați. Cine ar fi crezut acum câțiva ani că Madagascarul sau Kenya vor deveni țări angrenate în lumea AI? Da, în aceste țări există deja exemple punctuale cum activități legate de antrenarea AI generează oportunități economice, pentru că tineretul de acolo este plătit (oribil de puțin după standardele europene, dar semnificativ mai bine după reperele locale) să trainuiască AI-urile diverselor companii internaționale. Ce este interesant, este că în timp ce fac acest training, o parte dintre acești tineri, cei care sunt și agili, și educați, și curajoși, inventează la rândul lor tehnologii, business-uri, cresc ambiții. Unii dintre ei vor deveni parte a câștigătorilor acestui taifun. Diferența între ei și unii dintre tinerii din țările avansate este că vor să învețe mai departe și nu lasă totul AI-ului. Pleacă prea de jos ca să lenevească și să se răsfețe, așa că deși acum sunt micile mâini ale AI-ului, care antrenează softurile, unii dintre ei încearcă să nu fie și adjuvanții acestora – or, acest lucru nu se poate în afara muncii, efortului cognitiv, învățării continue.
Și totuși, ce anume e de reținut dacă ești manager?
Una dintre problemele fundamentale ale strategiei devine nu doar cum folosim AI&co., ci și mai mult decât de obicei ce fel de forță de muncă vrem să atragem și unde o găsim. Pentru că dacă un AI spune că 1/2 + 1/2 = 2/4 înseamnă halucinație și te aștepți să ai filtre să corectezi și semnale de alarmă, atunci când un om spune același lucru sau nu e capabil să facă acest calcul singur, fără ajutor, te poți întreba în ce măsură te poți baza pe acel om în roluri care presupun verificare, filtrare sau control al outputului AI. Și nu, nu e ca si când nu întâlnim asemenea indivizi printre cei care au studii – uneori, chiar în liceele de prestigiu ale momentului. Teoriile emergente din mediul academic despre integrarea judecății umane cu cea algoritmică în luarea de decizii (Gonzalez et al., 2026; Jarrahi, 2018) se împotmolesc în segmente ale forței de muncă care nu pot judeca suficient de clar, de bine și, mai ales, singure. Diferența nu este dată de AI în sine, ci de nivelul de competență al utilizatorului: același instrument poate fi fie unealtă, fie factor dominant, în funcție de cine îl folosește. Practic vorbind, în lumea AI&co., în mod paradoxal, avem nevoie de angajați care știu AI, se simt confortabil cu AI, dar se simt la fel de confortabil doar cu un creion și o foaie albă de hârtie. Altfel, e discutabil cine va conduce pe cine și cu ce rezultate. Iar ca manager, până la urmă, vrei eficiență și rezultate, nu halucinații – indiferent ale cui sunt. Așa că, pentru a ajunge la orizontul definit prin strategie, poate că un prim pas e ca la angajare să fie testat viitorul angajat nu doar cum se descurcă cu ChatGPT, ci și fără el. Dacă e satisfăcător în ambele scenarii, probabil va face o echipă bună cu AI-ul, cu potențial de rezultate care să permită evoluții bune în economie. Cu condiția, desigur, să aibă și contextul emoțional potrivit (și, ca să glumim apropo de ceea ce am menționat mai sus, sperând și ca AI-ul să nu dezvolte emoții care să îi reducă performanțele).
Sursa imaginilor din articol: prelucrare în Canva.
Despre autoare: Florina Pînzaru este profesor universitar, având experiență managerială în calitate de decan, după ce a lucrat în marketing de corporație. A livrat numeroase traininguri și proiecte de consultanță de management, marketing și definire și implementare de politici și strategie. Este cercetător pe teme de management strategic și creare de valoare în contextul dublei transformări a adoptării digitalizării și sustenabilității.